Hartă - Comuna Șotrile, Prahova (Comuna Şotrile)

Comuna Șotrile (Comuna Şotrile)
Șotrile este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Lunca Mare, Plaiu Câmpinei, Plaiu Cornului, Seciuri, Șotrile (reședința) și Vistieru. Comuna se situează între zona de deal și cea de munte, pe valea râului Doftana. Pământurile pe care se află comuna au aparținut în trecut familiei domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei.

Comuna se află în nord-vestul județului, pe malul drept al râului Doftana, în zona cursului său mediu, la nord de orașul Câmpina. Două șosele județene paralele leagă comuna spre sud de municipiul Câmpina: DJ207 trece prin satele din zona înaltă și duce mai departe spre vest către orașul Breaza unde se termină în DN1; și DJ102I care urmează valea râului Doftana, trecând prin satul Lunca Mare, și duce spre nord către barajul Paltinu și comuna Valea Doftanei.

 
Hartă - Comuna Șotrile (Comuna Şotrile)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...